Ştiri din zonă
CLUJ | Minore de 12 și 17 ani, bătaia de joc a bunicilor! Torturate, lăsate să doarmă pe străzi și obligate să practice cerșetoria – FOTO
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișProcurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus joi, 29 august, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatei R.L., în vârstă de 53 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.
În fapt s-a reţinut că, în perioada 2009-2019, inculpata R.L., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a recrutat şi adăpostit la domiciliul său două minore, nepoatele sale, în vârstă de 17 şi 12 ani, în scopul exploatării acestora.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, inculpata R.L., profitând de imposibilitatea victimelor de a-şi exprima voinţa, prin constrângere şi abuz de autoritate, a obligat minorele să practice cerşetoria, în beneficiul său şi al familiei sale, în zona unui complex comercial de pe raza municipiului Cluj-Napoca, situat în apropierea locuinţei sale.
De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate la D.G.A.S.P.C. Cluj, s-a stabilit faptul că minorele s-au aflat în atenţia acestei instituţii încă din anul 2010, când au fost internate, în mod repetat, într-un adăpost de zi şi de noapte, deoarece au fost găsite pe străzi la cerşit de către organele de poliţie sau cele ale jandarmeriei.
În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că minorele erau agresate fizic de către cei doi bunici, arse cu ţigara, tăiate pe faţă sau pe mâini, băgate într-un canal din curte plin cu apă şi închise afară, fiind lăsate să doarmă pe străzi dacă nu obţineau din cerşit sume cuprinse între 400 şi 800 de lei zilnic.
La data de 29.08.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au efectuat o percheziţie domiciliară, cu ocazia căreia la locuinţa inculpatei au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 3 telefoane mobile, suma de 1950 euro şi mai multe înscrisuri.
De asemenea, în cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2018, nora inculpatei R.L., în vârstă 29 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cu capacitate de a munci, a apelat în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, prin folosirea a doi minori în vârstă de 3 şi 9 ani.
În cauză cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
La data de 30.08.2019 Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpatei R.L. pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi al Grupării de Jandarmi Mobile „Ştefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca.
„Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat DIICOT.