Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Acțiune a polițiștilor în comunele de pe lângă Gherla: 40 de sancțiuni aplicate

Publicat acum

pe

În perioada 17-18 septembrie, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au desfăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere şi de impunere a unui climat de disciplină rutieră în rândul participanţilor la traficul rutier. Acţiunea a fost desfăşurată pe raza comunelor Mintiu-Gherlii, Fizeșu-Gherlii, Țaga, Sânmărtin, Buza, Cătina, Geaca și Sic.

În cadrul acţiunii au fost legitimate 63 de persoane şi au fost controlate 51 de vehicule. Pentru abaterile constatate, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice 40 de sancţiuni contravenţionale, 27 dintre acestea pentru încălcări ale legislaţiei rutiere.

Au mai fost aplicate sancţiuni în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 privind comerţul stradal autorizat şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, respectiv câte 3 sancţiuni contravenţionale, restul fiind aplicate pentru diferite alte încălcări ale legislaţiei în vigoare.

În 4 cazuri a fost dispusă măsura reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată. De asemenea, au fost reţinute 1 set de plăcuţe şi 1 certificat de înmatriculare.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER