Ştiri din zonă
Circula prin Ciceu Mihăiești, deși nu avea permis. Oamenii legii l-au tras pe dreapta
Publicat acum
5 anipe
Ieri, în cadrul unor acțiuni de monitorizare a traficului rutier, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat de 27 de ani, din Prundu Bârgăului, în timp ce conducea un ansamblu format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, pe DN 17.
Polițiștii l-au depistat pe raza localității Ciceu Mihăiești, iar în urma verificărilor efectuate, au constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule suspendat din luna ianuarie 2019. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducere fără permis.