Ştiri din zonă
A doua ediție a Simpozionului de Medicină de Urgență și Terapie Intensivă Pediatrică, la Cluj-Napoca
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișSpitalul Clinic de Urgență pentru Copii, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, împreună cu Asociația pentru Studiu Interdisciplinar în Medicina de Urgență ASIDU și Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, organizează cea de-a doua ediție a Simpozionului de Medicină de Urgență și Terapie Intensivă Pediatrică.
Evenimentul ce va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 15-16 noiembrie 2019, are ca temă principală „Urgențele Cardiace și Vasculare la Copil” și va reuni experți în domeniul medicinei de urgență, terapiei intensive și pediatriei.
Simpozionul se adresează atât medicilor cât și asistenților medicali, în scopul promovării actului medical în echipă, aspect important în special în cazul copiilor cu boli severe. Pe parcursul celor două zile vor avea loc sesiuni de prelegeri și ateliere demonstrative cu caracter practic, participanții având ocazia de a se perfecționa profesional și de a interacționa cu colegi din țară și din străinătate.
Lectori din Cluj-Napoca, București, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, dar și din alte țări vor aborda probleme de diagnostic și tratament al copilului cu boală cardiacă gravă, utilizarea ultrasonografiei „point of care”, monitorizarea non-invazivă și invazivă a acestor copii din punct de vedere teoretic dar și prin demonstrații practice.
În cea de-a doua zi, în cadrul unei mese rotunde, vor fi discutate probleme existente în cazul copilului cu boală cardiacă ce necesită abordare multidisciplinară, de la preluarea în serviciul de urgență până la terapia definitivă într-un centru specializat de terapie intensivă sau chirurgie cardiacă. Experiența echipelor medicale din România va fi comparată cu cea a medicilor invitați din alte țări, precum SUA, Republica Cehă, Slovenia și Ungaria, în scopul îmbunătățirii prognosticului acestor copii.