Ştiri din zonă
Tranzacţie-record pentru artistul clujean Adrian Ghenie. Preţul uriaş pentru care s-a vândut un tablou
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișTabloul „Untitled”, de Adrian Ghenie, a fost vândut pentru 105.000 de euro la Licitaţia de Artă Postbelică şi Contemporană organizată de casa Artmark în Bucureşti, unde o a doua lucrare a celebrului artist, „Anemone”, a fost adjudecată pentru 24.000 de euro, scrie Mediafax.
„Untitled” fusese estimat de specialişti la o sumă cuprinsă între 35.000 şi 55.000 de euro, fiind lucrarea cel mai bine cotată la această licitaţie, în timp ce „Anemone” a fost evaluat între 3.000 şi 5.000 de euro.
Între loturile care au obţinut preţuri mari se numără „Grădină”, de Horia Bernea, adjudecat pentru 26.000 de euro, „Umbre negre”, de Ion Ţuculescu (30.000 de euro), „Fată cu chitară” şi „Natură statică cu flori şi păpuşă”, de Alexandru Ciucurencu, vândute pentru 11.000 de euro, respectiv 6.500 de euro, şi „Trei siluete” de Sabin Bălaşa – 11.000 de euro.
Licitaţia care a avut loc marţi seară în Capitală a inclus şi o secţiune caritabilă dedicată Hospice, potrivit artmark.ro.
Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar, în 2008, a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.
Adrian Ghenie este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul „Georges Pompidou” din Paris.
Ghenie, născut în 1977, s-a clasat, potrivit topului vânzărilor de artă din 2018 realizat de Artprice, pe locul al 230-lea, cu 9.079.783 de dolari adunaţi în urma adjudecării a 12 lucrări, dintre care cel mai bun preţ a fost de 6.354.354 de dolari, obţinut de „Boogeyman”, vândută în octombrie 2018, la Londra.