Ştiri din zonă
Polițiștii din Gherla au prins la volan un clujean aflat sub influența alcoolului
Publicat acum
5 anipe
Ieri, în jurul orei 16.20, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla, Secția 7 Poliție Rurală, au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din localitatea Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Vișea, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv cu o concentraţie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform testării cu aparatul etilotest.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.