Social-Cultură
Bucurie duhovnicească în Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej – FOTO
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișMarți, 7 ianuarie 2020, la sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din municipiul Dej.
Cu acest prilej, de la ora 10:00, în Biserica Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie”, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul Dejului și parohul bisericii -preotul Ioan Buftea, starețul Mănăstirii Rebra-Parva – protosinghelul Chiril Zăgrean, directorul Asociației Filantropia Ortodoxă Dej – preotul Costinel Șoaită, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Sfântul Ioan Botezătorul, propovăduitorul pocăinței”.
„Pentru a pregăti Calea Domnului Iisus Hristos, Sfântul Ioan Botezătorul propovăduia pocăința. Întrebarea este cum definim pocăința, ce este pocăința? Pentru că foarte multă lume înțelege greșit acest cuvânt, ba mai mult sunt supranumiți «pocăiți» membrii cultelor neoprotestante. De aceea, accentuez: trebuie să știm ce este pocăința, care pregătește Calea Domnului, care ne ajută să Îl primim pe Domnul Iisus Hristos, atunci Ioan la Iordan, iar noi în sufletele noastre. Deci, ce este ocăința? O definiție a pocăinței o dă Sfântul Ioan Damaschinul, și cred că este foarte corectă. Zice Sfântul Ioan Damaschinul așa: «Pocăinţa este întoarcerea cu lacrimi și cu părere de rău de la păcat la virtute și de la diavol la Dumnezeu»”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa.
„Pocăința nu presupune schimbarea confesiunii religioase, ci întoarcerea de la păcat la virtute și de la diavol la Dumnezeu”, a conchis Mitropolitul Clujului.
Răspunsurile liturgice au fost date de către un grup de teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Ciprian Boroș.
La final, preotul paroh, protopopul Ioan Buftea, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei pentru prezență, binecuvântare și pentru purtarea de grijă, precum și tururor celor prezenți la acest eveniment important din viața parohiei. În semn de prețuire și respect, chiriarhul a primit un aranjament floral.
La slujbă au fost prezente autorități locale, alături de credincioși dejeni și numeroși copii care s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat Taina Sfântului Botez pentru pruncul Teofil, cel de-al cincilea copil al protopopului Ioan Buftea și al doamnei preotese prof. Florina Eleonora Buftea.
Parohia Dej V, ocrotită de Sfântul Ierarh Nectarie, este una din parohiile tinere ale orașului, fiind înființată în data de 15 mai 2011, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, pentru a răspunde nevoilor spirituale ale creștinilor de pe strada Crângului. Piatra de temelie a fost pusă în același an, în data de 13 august 2011.
Până în anul 2016, slujbele au fost oficiate într-un paraclis provizoriu, timp în care se lucra la biserica mare de zid. Începând cu slujba Învierii din același an, slujbele se desfășoară în biserica de zid, care, în prezent, este pregătită pentru a fi pictată în tehnica frescă.
Săptămânal, în biserica parohiei, se organizează diverse întâlniri și activități, în parteneriat cu Grădinița „Lumea Piticilor” din Dej, și cu Liga Tinerilor Ortodocși din Dej.
De asemenea, în sfântul lăcaș se păstrează un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul din Eghina.
Încă de la înființare, parohia este păstorită de preotul Ioan Buftea care, începând cu data de 14 ianuarie 2015, a fost numit și protoiereu al Protopopiatului Dej.
Sursa – Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului