Ştiri din zonă
S-a lansat licitaţia pentru construcţia Spitalului Regional Cluj
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișMinisterul Sănătăţii (MS) a lansat, pe platformele electronice SICAP şi JOUE, procedura de licitaţie restrânsă pentru achiziţia serviciilor de proiectare a lucrărilor aferente proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, anunţă MS într-un comunicat de presă.
Valoarea estimată a contractului de servicii este de peste 68,6 milioane de lei fără TVA, iar toţi cei interesaţi au termen de depunere a candidaturilor data de 17 februarie 2020.
„După cum am mai declarat, lansarea marilor proiecte de infrastructură reprezintă un punct strategic în programul de Guvernare. Este al doilea spital regional, după cel din Iaşi pentru care am lansat oficial procedura de achiziţie a serviciilor de proiectare. Câştigătorul desemnat, are termen 1 an de zile de la semnarea contractului să realizeze proiectul tehnic, ulterior se va demara procedura de licitaţie şi construcţia efectivă a spitalului”, a declarat ministrul Sănătăţii, Victor Costache, potrivit comunicatului precizat.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii pregătesc şi procedura de achiziţie publică de servicii pentru elaborarea proiectului tehnic al Spitalului Regional Craiova şi procedura de achiziţie publică de servicii pentru verificarea tehnică a proiectului tehnic de execuţie al Spitalului Regional Iaşi.
„Cele trei spitale regionale de urgenţă vor creşte capacitatea de tratament pentru pacienţi, punând la dispoziţie paturi într-o structură flexibilă organizată pe centre clinice dupa cum urmează: Centru pentru cap şi gât, cuprinzând specialităţi de neurologie, neurochirurgie, oftalmologie, ORL, chirurgie maxilo-facială; Centru toracic, cuprinzând pneumologie, cardiologie, chirurgie toracică, chirurgie cardio-vasculară; Centru abdominal, cuprinzând gastroenterologie, nefrologie, urologie, chirurgie generală; Centru pentru articulaţii, coloană vertebrală şi traumă, cuprinzând ortopedie & traumatologie, chirurgie plastică, arsuri, chirurgie vasculară; Centru de medicină internă, cuprinzând dermatologie, medicină internă, reumatologie, boli metabolice şi endocrinologie, imunologie, hematologie, terapie intensivă; Centru pentru mamă şi copil, cuprinzând ginecologie, obstetrică, pediatrie şi chirurgie pediatrică, neonatologie; Centru radioterapie şi oncologie (inclusiv department pediatric), radioterapie, chimioterapie şi medicină nucleară- Spitalul Regional Craiova”, conform sursei citate.
În total, la Iaşi vor fi 850 de paturi, la Cluj, 849 paturi, iar la Craiova, 807 paturi.
La acestea se adaugă centrele ambulatorii integrate.
„Proiectele pentru spitalele regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova au toate avizele în termen conform certificatelor de urbanism, inclusiv acordul de mediu, iar în luna februarie 2020, estimăm semnarea contractelor de finanţare”, conchide MS.