Naţional
Dublarea alocațiilor pentru copii, amânată de Guvern prin ordonanță de urgență
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișDupă majorarea alocațiilor în Parlament de către PSD, Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea, iar Guvernul a decis în ședința de joi să amâne aplicarea măsurii până la data de 1 august 2020.
„ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru prorogarea intrării în vigoare a art.I, punctul 1 din Legea nr. 14/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr.9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art.58 alin. (1) din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap”, se arată într-o informație de presă privind proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în cadrul ședinței din 16 ianuarie 2020.
Ordonanța de Urgență apare după ce premierul Ludovic Orban a anunțat pe 10 ianuarie că ”Noi nu putem să luăm bani din altă parte şi să îi ducem spre alocații pentru copii”.
Dacă s-ar aplica, alocațiile ar fi majorate după cum urmează:
- alocaţia pentru copiii cu vârsta între 0 şi 2 ani creşte la 600 de lei, de la 300 cât este acum, la fel şi pentru copiii cu dizabilităţi
- alocaţia pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani creşte de la 150 de lei la 300 de lei.
Potrivit unei alte legi în vigoare, Legea 214/2019, alocaţiile de stat pentru copii s-au majorat de la 1 ianuarie 2020 şi cu rata inflaţiei din anul anterior, adică 3,8%.
În România au fost 3.574.835 de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 18 ani, care au primit alocaţie de stat în luna octombrie 2019, potrivit datelor Ministerului Muncii. Dublarea alocaţiilor, votată în Parlament, ar fi însemnat, implicit dublarea bugetului plătit de stat pentru aceste beneficii se asistenţă socială. Astfel, de la un buget lunar de 595.589.400 lei, alocat în luna octombrie 2019, cel mai probabil acesta va creşte lunar la aproape 1,2 miliarde lei. Impactul anunțat de guvern pentru un an întreg ar fi fost de circa 6,5 miliarde lei.