Eveniment
ACCIDENT cu TREI VICTIME între Coplean și Câțcău – FOTO
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișUn accident de circulație, soldat cu trei persoane rănte, s-a produs sâmbătă dimineața, în jurul orei 09:25, pe între localitățile Coplean și Cășeiu.
Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism care circula dinspre Dej spre Baia Mare, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă, a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, două ambulanțe, dar și polițiștii.
În urma impactului, trei persoane din autoturismul care circula regulamentar au fost rănite.
Circulația rutieră s-a desfășurat cu dificultate în zonă până când polițiștii au efectuat cercetări la fața locului.
„Pompierii sosiți la locul evenimentului au găsit două autoturisme avariate și trei persoane rămase blocate într-unul dintre acestea. Au fost desfășurate operațiuni pentru descarcerarea bărbatului de pe locul șoferului și au fost folosite echipamentele speciale pentru a scoate, fără a agrava posibilele afecțiuni suferite, două femei rămase blocate în același autoturism. Cele trei persoane au fost preluate de către echipajele medicale și au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Toate erau conștiente și cooperante pe timpul intervenției pompierilor”, transmit reprezentanții ISU Cluj.
Oamenii legii urmează acum să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.