Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Alerte privind posibilitatea infectării cu coronavirus în Cluj, Timişoara, Constanţa şi Bucureşti!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Ministerul Sănătăţii anunţă că au existat alerte privind posibilitatea infectării cu coronavirus în Cluj, Timişoara, Constanţa şi Bucureşti, însă au fost infirmate, scrie Mediafax.

Instituţia precizează că se iau măsuri speciale pentru 25 de români aflaţi în China, care vor ateriza marţi pe aeroportul din Otopeni.

Până în acest moment, s-a monitorizat întreaga circulaţie a persoanelor care vin spre România, din aria geografică a Chinei, pe criterii epidemiologice. Alerte au fost la Cluj, Timişoara, Constanţa şi Bucureşti, dar toate au fost infirmate”, anunţă Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat.

Instituţia precizează că ia măsuri speciale pentru un ansamblul folcloric din Mioveni, format din 25 de persoane, care în acest moment se află în Beijing-China şi va sosi pe aeroportul din Otopeni, marţi, ora 15.00, subliniind că deja oficialii români ai ambasadei au luat legătura cu aceştia.

Cât priveşte situaţia instrumentiştilor care au fost pentru o perioadă de 40 de zile, într-un turneu din China, DSP judeţean verifică starea lor de sănătate zilnic. Până în prezent nu există suspiciuni de pneumonie cu noul coronavirus, la niciuna din persoanele din acest grup”, mai transmite Ministerul Sănătăţi.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER