Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

COD PORTOCALIU și COD GALBEN de vreme rea pentru județul Cluj!

Publicat acum

pe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, avertizări cod galben şi portocaliu, anunţând ploi şi ninsori abundente. Codul portocaliu vizează zona montană din 9 judeţe.

Codul galben e în vigoare marţi de la ora 13:00 până miercuri ora 08:00 şi anunţă intensificări ale vântului şi cantităţi de precipitaţii.

Marţi, va ploua pe arii extinse în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, iar la munte vor fi precipitaţii mixte.

În noaptea de marţi spre miercuri (4/5 februarie), în regiunile intracarpatice ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, iar la munte şi în nordul Moldovei vor predomina ninsorile. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 35…40 l/mp.

Vântul va avea intensificări în regiunile vestice şi centrale, cu viteze în general de 55…65 km/h, dar mai ales în zonele montane, îndeosebi la altitudini mari, unde vor fi rafale de peste 90…100 km/h şi va fi viscol.

Intensificări temporare ale vântului vor mai fi şi în restul teritoriului, dar în special în sudul Olteniei, unde rafalele vor depăşi 50…55 km/h. Izolat vor fi condiţii de polei sau gheţuş.

Codul portocaliu intră în vigoare marţi la ora 15:00 şi va fi valabil până la ora 23:00.

ANM anunţă că în zona de munte a judeţelor Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş, Hunedoara, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Caraş Severin vor fi precipitaţii abundente şi se vor acumula local 40…50 l/mp.

În ce priveşte intervalul miercuri ora 08:00 – joi ora 10:00, ANM anunţă intensificări ale vântului şi ninsori viscolite în zonele montane, Moldova şi local în Muntenia şi Dobrogea.

În regiunile estice vor fi precipitaţii, la început ninsori în zona de munte şi în nordul Moldovei şi mai ales ploi şi lapoviţă în rest, iar spre seară şi noaptea vor predomina ninsorile. La munte, în nordul şi centrul Moldovei, iar din orele serii şi în sudul Moldovei, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. Rafalele vor depăşi 60…70 km/h, iar în zona montană 90…100 km/h.

În a doua parte a zilei de miercuri (5 februarie) şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi (5/6 februarie) vântul va fi intens şi în regiunile vestice şi centrale, iar rafalele vor depăşi 55…60 km/h.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER