Eveniment
Acțiune preventivă a polițiștilor în Dej și împrejurimi! Au fost controlate 83 de vehicule – FOTO
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișMarți, 4 februarie, în intervalul orar 10.30-13.30, poliţiştii dejeni au organizat o acțiune în sistem integrat, cu efective mărite, pe raza municipiului Dej si a comunelor arondate.
Acțiunea organizată de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej și cei ai Secției 5 Poliție Rurală s-a desfășurat pe raza municipiului, respectiv zona centrală a orașului, dar și pe străzile – Avram Iancu, 1 Mai, Crângului, Șomcutului, pentru prevenirea faptelor antisociale și reducerea riscului rutier. De asemenea, s-a acționat pe DN1, pe raza localităților Cășeiu, Coplean, Chiuiești Câțcău, DN 17 Cuzdrioara, precum și pe raza comunelor Mica, Unguraș, Vad, Jichișu de Jos, Bobâlna.
Polițiștii au legitimat în cadrul acțiunii 109 persoane şi au controlat 83 de autovehicule, iar în urma abaterilor constatate de către aceștia s-a impus aplicarea a 47 sancțiuni contravenționale. Totodată, au fost reținute 3 permise de conducere (unul dintre acestea pentru conducere sub influența alcoolului, alte 2 pentru încălcări ale normelor rutiere privind manevra depășirii).
Alte sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru încălcări ale normelor legislative în vigoare pentru aspecte legate de evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, dar și pentru nerespectarea normelor din domeniul ordinii și siguranței publice.