Eveniment
Acțiuni cu efective mărite pe raza municipiului Dej și a comunelor arondate – FOTO
Publicat acum
5 anipe
În perioada 21 februarie-23 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiul Dej împreună cu cei de la Secţia 5 Rurală Dej au desfăşurat acţiuni în sistem integrat pe raza municipiului Dej şi a comunelor arondate.
Acţiunile au avut ca scop asigurarea unui climat corespunzător de ordine si siguranţă publică şi respectarea regulilor de circulație de către participanții la trafic.
În cadrul acţiunilor, poliţiştii au legitimat 168 de persoane şi au verificat 191 de vehicule. Totodată, au fost verificate 5 unităţi de cazare, 2 operatori economici şi 14 agenţi de pază.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 119 sancţiuni contravenţionale, din care 98 pentru nerepectarea regulilor privind circulaţia pe drumurile publice; 15 pentru nerespectarea normelor privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate; 4 sancţiuni au fost aplicate agenţilor de pază şi 2 sancţiuni pentru nerespectarea altor legi.
Poliţiştii au reţinut 7 permise de conducere, 4 dintre acestea pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, 1 pentru depăşirea vitezei legale şi 1 pentru efectuarea manevrei de depăşire neregulamentară.
De asemenea, în cadrul acţiunii au fost constatate 5 infracţiuni.