Conectează-te cu noi

Eveniment

Contrabandistul care a făcut accident la Cășeiu și a fugit, PRINS! Cifră impresionantă de țigări, în mașină

Publicat acum

pe


Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 31 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de contrabandă cu țigări.

​În urma probelor administrate, polițiștii au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 31 de ani, din comuna Socodor, județul Arad, cercetat pentru comiterea infracțiunii de „colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vanzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal cunoscând căacestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”, faptă prevăzută de Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal.

Cel în cauză, la data de 26 septembrie 2019, în jurul orei 14:00, în timp ce conducea autoturismul pe raza localității Cășeiu, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a produs un accident de circulație pe fondul neadaptării vitezei, respectiv a intrat în gardul împrejmuitor al unui imobil din zonă, după care a abandonat autoturismul părăsind în fugă locul accidentului.

Cu ocazia controlului autovehiculului, în interior au fost descoperite 194 580 țigarete netimbrate. 

Pin fapta sa, bărbatul ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 150 000 lei.

În această perioadă, bărbatul s-ar fi sustras cercetărilor, fiind dat în consemn în frontieră. A fost depistat la data de 9 martie 2020, cu sprijinul polițiștilor de frontieră.​

În prezent, bărbatul este cercetat în stare de arest preventiv.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER