Naţional
Graniţele României, ÎNCHISE pentru cetăţenii străini. Care sunt excepțiile
Publicat acum
5 anipe
Cetăţenii străini şi apatrizii nu mai pot intra în România, cu unele excepţii.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, începând de duminică seara se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor, cu excepţia situaţiei în care aceştia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înţelegeri cu statele vecine.
Măsura de nepermitere a intrării în Romania dispusă faţă de cetăţenii străini si apatrizi se realizează în conformitate cu normele corespunzătoare stabilite de Regulamentul UE 399/2016 al Parlamentului European si al Consiliului cu privire la codul Uniunii privind regimul de trecere al frontierelor de către persoane (codul frontierelor Schengen).
Fac excepţie de la această măsură şi le este permisă intrarea pe teritoriul României cetăţenilor străini şi apatrizilor care fac parte din următoarele categorii:
– sunt membri de familie ai cetăţenilor români
– sunt membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în România;
– sunt persoane care au o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţile române potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori un document echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit dreptului Uniunii Europene
– sunt persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent
– este personal diplomatic sau consular, personal al organizaţiilor internaţionale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar
– sunt pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare
– sunt pasageri care călătoresc din motive imperative (medicale sau familiale)
– sunt persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive umanitare.
În ce priveşte transportul de mărfuri, şoferii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 t au obligaţia să aibă asupra lor şi să poarte mijloace individuale de protecţie, precum dezinfectant, mănuşi, mască pentru faţă, precum şi să prezinte documente care atestă traseul de deplasare până la destinaţie.
Şoferii acestor autovehicule, care sosesc din „zone roşii“ sau „zone galbene“ ori au tranzitat aceste zone, nu se supun măsurilor de carantină sau izolare, dacă la prezentarea în punctul de trecere a frontierei nu manifestă simptomatologie asociată COVID-19.
Potrivit aplicaţiei de monitorizare a traficului la graniţă, dezvoltată de Poliţia de Frontieră, luni, timpii de aşteptare la vama Nădlac din judeţul Arad, pe sensul de intrare în ţară pentru camioane, a ajuns la 120 de minute. La ieşire, şoferii de camioane aşteaptă la Calafat 300 de minute, 90 la Petea şi 70 la Borş.