Naţional
CARANTINĂ TOTALĂ în România! Deplasarea oamenilor, restricționată ȘI PE TIMP DE ZI!
Publicat acum
5 anipe
Președintele României, Klaus Iohannis a anunțat, în urmă cu câteva clipe, că deplasarea oamenilor va fi restricționată și pe timp de zi. Drastica măsură va intra în vigoare de mâine.
”Pot să vă spun că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a fi în situația să încetinim răspândirea infecției. Se vor introduce noi restricții de circulație și noi restricții pentru români, în sensul că tot ce a fost până acum o recomandare, devine o obligație, după principiul <<stăm acasă>>. Evident că oamenii pot ieși ca să meargă la serviciu și să se întoarcă de la serviciu, să iasă să își facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta. Am convenit totodată ca în această perioadă să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare măsuri de supraveghere electronică, fiindcă este absolută nevoie ca aceste măsuri să fie respectate integral. În afară de aceste chestiuni, am convenit să folosim și Armata, pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren. În acest fel, Armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine publică, Jandarmerie și Poliție. Un punct foarte special, țin neapărat să-l mai menționez – persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale. Și, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65 de ani, pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă”, a declarat Iohannis.
Practic, circulația persoanelor în intervalul orar 6-22 – deci și pe timp de zi – va fi permisă numai pentru anumite motive. Românii vor ieși din case doar pentru aprovizionare curentă, urgențe sau pentru a merge la serviciu.
O ordonanță militară în acest sens va fi redactată până deseară, restricția urmând să intre în vigoare de mâine.