Eveniment
FOTO – Armata a ieșit pe străzile din Dej, alături de Poliție și Jandarmerie
Publicat acum
5 anipe
Armata a ieșit în stradă în toată țara, inclusiv în municipiul Dej, după ce a intrat în vigoare Ordonanța militară nr. 3 care interzice circulaţia persoanelor.
Armata s-a alăturat Jandarmeriei şi Poliţiei pentru a suplimenta forțele de ordine care fac verificări dacă populaţia respectă noile restricții de circulație. Imagini cu militari – alături de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Dej – au fost surprinse de reporterii Dej24.ro, în această după-amiază, în zona străzii Alecu Russo din Dej, lângă podul peste Someș. Forțe de ordine sunt în toate punctele cheie din oraș și se asigură că cetățenii respectă restricțiile prevăzute în ordonanțele militare.
Decizia ca Armata să fie scoasă în stradă a fost luată după şedinţa de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19, cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şi fostul ministru al Sănătăţii, Victor Costache.
Mai multe FOTOGRAFII pe pagina de facebook Dej24.ro