Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

TRAGEDIE în Chiuza. Copil de 5 ani, băgat în mormânt de un șofer RUPT DE BEAT – FOTO

Publicat acum

pe

Un grav accident de circulație a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 17:25, pe DN17D, în localitatea bistrițeană Chiuza, la 14 kilometri de Beclean. Un copil se zbate între viață și moarte.

Din primele informații, un autoturism s-a răsturnat. În urma apelului la 112, la fața locului intervin mai multe echipaje de prim-ajutor, dar și polițiștii.

Se pare că în autoturism se aflau 5 persoane, între care și doi copii. Unul dintre ei, un băiețel, se află în stare gravă, fiind în stop cardio-respirator.

ACTUALIZARE ora 18:20: Din pacate, în ciuda eforturilor echipajelor medicale, organismul băiețelului în vârstă de 5 ani nu a răspuns protocolului de resuscitare aplicat, astfel că a fost declarat decesul acestuia la locul accidentului.

Ceilalți patru pasageri sunt conștienti și cooperanti, trei prezintă marci traumatice (inclusiv celălalt copil în vârstă de 5 ani). Victimele vor fi transportate la spital pentru investigații medicale și îngrijiri de specialitate, după cum urmează: un adult la UPU SMURD Bistrița de către echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, respectiv copilul și ceilalți doi adulți la CPU Beclean cu două echipaje de prim ajutor SMURD si un echipaj SAJ BN.

ACTUALIZARE ora 18:30: Conform polițiștilor, ”copilul de 5 ani se afla într-un autoturism condus pe direcția Beclean-Salva, de către un bărbat în vârstă de 30 de ani, din județul Arad. Conform primelor date, se pare că acesta, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul direcției de deplasare și, într-o curbă, a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat.

În urma accidentului, din nefericire, un copil a decedat, iar șoferul și alți 3 pasageri au fost răniți. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 1,43mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii din Beclean au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru ucidere din culpă și conducere cu alcoolemie”, transmite IPJ B-N.

Se pare că șoferul mașinii este chiar tatăl copilului care s-a stins.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER