Naţional
Orban, despre medicii care demisionează: ”Eu le-aş da dreptul să se mai gândească, adică să prelungim perioada de preaviz”
Publicat acum
5 anipe
Premierul Ludovic Orban a declarat, azi, referitor la demisiile medicilor din România, că s-a făcut propunerea interzicerii dreptului de practică. Orban spune că nu are o părere clar conturată despre acest lucru, însă susține că se vor lua măsuri mai dure. Una dintre ele ar fi prelungirea perioadei de preaviz.
“Trebuie să mai avem o consultare cu cei din Ministerul Sănătăţii. Personal, nu aş opta pentru o variantă extremă, să li se interzică dreptul de liberă practică în România. Eu le-aş da dreptul să se mai gândească, adică să prelungim perioada de preaviz. Este posibil să facem asta în perioada de stare de urgenţă, prin derogare de la Codul Muncii”, a spus Ludovic Orban, la EuropaFM.
Orban afirmă că ”interzicerea dreptului de practică este o propunere formulată şi din zona politică şi din afara zonei politice”, dar că nu are ”o opinie clar formulată”.
”Este uşor să spui să nu mai practice medicina, dar România şi aşa duce lipsă de cadre medicale. Avem nevoie de fiecare medic, de fiecare asistent medical, de fiecare personal cu experienţă. Trebuie să asigurăm condiţii mai bune în spitale, să cumpărăm materialele necesare, să asigurăm resursele necesare. Solicitarea mea către personalul medical este să îşi facă datoria, să respecte jurământul lui Hipocrat, să trateze toţi pacienţii, nu numai pacienţii infectaţi cu coronavirus, ci şi pacienţii care au nevoie de îngrijir medicale”, a mai zis premierul României.
Declarația premierului vine în contextul în care, în ultimele zile, mai mulţi medici şi cadre medicale au demisionat, mulţi dintre ei acuzând lipsa de protecţie în faţa virusului.