Naţional
Când ar putea fi atins vârful epidemiei în România şi când vor fi relaxate restricţiile
Publicat acum
5 anipe
În România, vârful epidemiei de Covid-19 ar putea fi atins în a doua jumătate a lunii aprilie. Totodată, în luna mai, restricţiile ar putea fi mai relaxate.
„Vârful pandemiei îl văd în a doua jumătate a lunii aprilie. Dar îl văd mai ascuţit sau mai domol, în funcţie de ceea ce vom face noi, atât ca activitate medicală, dar şi populaţia prin măsurile care trebuie într-adevăr respectate. Poate fi în jur de de 10.000, poate fi în jur de 15.000, depinde cum avem rata de transmitere locală, accelerată sau nu. Poate fi din cazuri uşoare şi medii, poate fi din cazuri grele, critice, care necesită suport, şi atunci vom avea o aglomerare a terapiilor intensive şi vom avea şi decese”, a explicat Nelu Tătaru, la TVR1, în emisiunea România 9.
Ministrul Sănătăţii a mai explicat că restricţiile de circulaţia vor putea fi relaxate „cam la două săptămâni” după ce România trece de vârful epidemiei. „Să ne gândim cam la două săptămâni după ce va trece vârful, să putem relaxa, în condiţiile în care vom respecta în continuare nişte precauţii. Pe final de mai, în măsura în care numărul de cazuri noi vor scădea şi numărul de decese nu se va mai accentua”, a adăugat acesta.
Totodată, ministrul Sănătăţii a declarat că deocamdată autorităţile nu se „gândesc” la scenariul 5 sau 6 şi că trebuie să se concentreze pe scenariul în care ţara noastră se află deja, anume scenariul 4. „Avem doar scenariul 4 ce trebuie gestionat. Avem peste 2000 de infectări (cu coronavirus). Nu ne gândim la scenariul 5 sau 6. Dacă avem doar aceste 2000 de infectări este un scenariu uşor. Dacă apar noi cazuri sau cazuri critice şi severe, atunci va fi un scenariu greu”, a spus Tătaru, la Realitatea PLUS.