Eveniment
”Adunare religioasă” și în Uriu. Peste 100 de persoane în autoizolare
Publicat acum
5 anipe
Primarul comunei Uriu, Petru Șerban a făcut astăzi un anunț incredibil: și în comuna sa a avut loc o ”întâlnire religioasă” precum cea din Reteag, iar 108 oameni sunt acum în autoizolare.
”În data de 31.03.2020 am avut în izolare la domiciliu circa 45 de persoane intrate în țară din străinătate cu tendința de scădere la expirarea celor 14 zile. Din păcate, nesocotind apelurile permanente făcute de autorități după instalarea Stării de Urgență, inclusiv de Președintele țării, prin deplasarea unor persoane inconștiente la manifestări religioase(care sunt interzise prin Ordonanța Militară nr.1 , art.2) avem două situații îngrijorătoare: în localitatea Ilișua un cetățean care a participat la o astfel de manifestare în loc să se autoizoleze, a prestat lucrări agricole în gospodăriile mai multor persoane având contact direct sau indirect cu 33 de persoane care au fost izolate la domiciliu de organele de Poliție. Mai grav, în localitatea Uriu, mai multe persoane au participat la o astfel de întâlnire, una dintre acestea în urma internării în spital și a testării, este confirmată pozitiv (este infestată cu CORONAVIRUS). Au fost izolate 108 persoane din Uriu care au avut contact direct sau indirect cu persoana respectivă și cu celelalte persoane participante la rugăciune. Vă rog , dragi concetățeni, să evitați contactul cu aceste pesoane, să nu ieșiți inutil din gospodărie, să nu permiteți persoanelor, care nu aparțin familiei, sau necunoscuților accesul în gospodărie/casă”, a transmis primarul Petru Șerban.
Citește și:
RETEAG | Infectați și suspecți de COVID-19, în urma unei ”întâlniri religioase”