Naţional
METEO | Ziua soare, noaptea nori şi ploi. Cum va fi vremea de Florii
Publicat acum
5 anipe
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea zilele acestea, inclusiv de Florii.
Urmează o noapte cu vânt mai puternic în sud şi sud-est şi cu minime cuprinse între -5 grade în estul Transilvaniei şi 9…10 grade în regiunile sudice şi sud-estice. Spre dimineaţă o să fie brumă în depresiunile intramontane şi pe arii mai restrânse în Transilvania, Maramureş, nordul şi centrul Moldovei.
Mâine nu o să fie la fel de cald ca astăzi, aşa că o să-ţi fie mai uşor să stai în casă. Norii se înmulţesc la munte, dar doar prin Carpaţii Meridionali e posibil să plouă slab. Maximele pornesc de la 14 grade şi se opresc la 21 de grade. Pe arii restrânse în nord şi în centru, precum şi în zonele depresionare se va forma brumă.
De Florii temperaturile cresc uşor şi vor fi între 15 şi 22 de grade. Norii apar spre seară în regiunile vestice, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul o să prindă putere prin regiunile estice, sud-estice şi în zona montană înaltă. În depresiuni va fi brumă. iar în sud-est, condiţii de ceaţă.
Săptămâna începe cu vreme caldă, dar şi cu nori. Cerul se va înnora treptat începând din nord-vest. Noaptea, în regiunile nord-vestice, vestice şi nordice, vor fi averse însoţite de descărcări electrice. În nordul Carpaţilor Orientali, la altitudini mari, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul rămâne puternic pe crestele montane, dar şi prin estul, sud-estul şi în vestul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 10…11 grade pe litoral şi 24 de grade în Câmpia de Vest.