Conectează-te cu noi

Eveniment

EXCLUSIV. COVID-19 în Dej și împrejurimi – CIFRE, urban vs rural, femei vs bărbați

Publicat acum

pe

Dej24.ro a intrat în posesia mai multor informații referitoare la cazurile de COVID-19 din zona municipiului Dej și publică ÎN EXCLUSIVITATE detalii despre acestea.

Reporterii Dej24.ro au aflat că, în perioada 26 martie – 22 aprilie 2020, s-au înregistrat cel puțin 52 de cazuri de infectare cu noul coronavirus în rândul unor persoane din Dej și împrejurimi. Spunem cel puțin 52 pentru că ne referim doar la bolnavii care au fost consultați sau internați Spitalul Municipal Dej, iar apoi au fost transferați la Cluj-Napoca. La acest moment NU cunoaștem numărul pacienților infectați duși direct cu ambulanța la Cluj (o perioadă s-a procedat așa, exemple sunt câteva cazuri din Cetan) și nici numărul bolnavilor care s-au deplasat cu mijloace proprii la spitatele dedicate din Cluj-Napoca.

Din cei 52 de pacienți infectați cu COVID-19, cei mai mulți sunt din municipiul Dej. Mai exact, 32 de persoane – din aproape toate colțurile orașului – au fost confirmate pozitiv. Alți patru pacienți sunt din comuna Vad, mai exact din satul Cetan, și tot patru din comuna Cășeiu. Câte două cazuri de COVID-19 s-au înregistrat în comunele Chiuiești, Unguraș și Mica (unul în Nireș, unul în Dâmbu Mare) și câte unul în Cuzdrioara și Mintiu Gherlii (sat Nima).

La Spitalul Municipal Dej au ajuns bolnavi și din alte județe: trei din Bistrița-Năsăud (câte unul din Reteag, Uriu și Beclean) și unul din Sălaj (sat Gostila, comuna Poiana Blenchii). Concluzionând, 33 de persoane sunt din mediul urban (32 municipiul Dej și un pacient din Beclean) și 19 din mediul rural. Din informațiile obținute de reporterii Dej24.ro, 25 dintre cei infectați sunt bărbați, iar 27 femei.

Dacă unii dintre cei 52 bolnavi s-au vindecat deja și au fost externați din spitalele dedicate din Cluj-Napoca, două persoane nu au fost la fel de norocoase. O femeie în vârstă de 81 de ani, din Dej, și un bărbat de 63 de ani, din Cășeiu – ambii internați inițial la Spitalul Municipal Dej – au pierdut lupta cu boala, iar medicii au declarat decesul lor.

CONCLUZII despre cele 52 de cazuri de infectare cu COVID-19 din Dej și împrejurimi:

  • dejenii reprezintă 61,53% din totalul celor 52 bolnavi;
  • 63,46% dintre infectați sunt din mediul urban, iar 36,54% din mediul rural;
  • 51,92% dintre confirmați sunt femei, 48,08% bărbați;

Vă reamintim, cei 52 bolnavi NU reprezintă numărul total al cazurilor din Dej și împrejurimi, ci doar pacienții pozitivi care au fost consultați/ internați în spitalului dejean în perioada 26 martie – 22 aprilie, iar apoi au fost transferați la Cluj-Napoca. Alții au fost duși direct de ambulanță la Cluj sau s-au deplasat cu mijloace proprii la spitale, iar aceștia nu au fost cuprinși în articol.

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej, nu uita să dai LIKE paginii de facebook Dej24.ro!

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER