Ştiri din zonă
Încă un clujean infectat cu COVID-19 și-a pierdut viața
Publicat acum
5 anipe
Autoritățile au anunțat astăzi decesul unui bărbat în vârstă de 77 de ani din județul Cluj. Acesta era infectat cu noul coronavirus.
Primele semne ale infectării au apărut în jurul datei de 20 aprilie, când bărbatul a prezentat ”durere toracică, tuse, subfebrilitate”, transmit autoritățile. Acestuia i-au fost recoltate probe pe 25 aprilie și tot în aceeași zi a fost confirmat pozitiv. Pe 8 mai a fost testat din nou la Imogen, rezultatul fiind pozitiv.
”Clujeanul a făcut parte dintr-un focar familial de cinci persoane. Decedat în 12 mai: Insuficiență respiratorie acută, pneumonie Covid, FiA su FlA, HTA, CI, DZ, Hiperplazie prostată, pleurezie, anemie”, mai spun autoritățile.