Naţional
Cât va mai fi obligatorie purtarea măștii? Răspunsul ministrului Sănătății
Publicat acum
4 anipe
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a declarat că purtarea măștii de protecție va rămâne obligatorie cât timp se vor mai înregistra noi cazuri de infectare cu noul coronavirus.
”Atâta timp cât vom mai vedea că mai avem număr de cazuri noi, vom purta mască, ca minim gest de protecție. Rămânem la o cale de transmitere cea mai importantă: aerogenă”, a spus Nelu Tătaru într-un interviu la Digi24.
Întrebat dacă ar putea fi vorba de o perioadă de un an, doi, ministrul a răspuns: ”Sper să fie mai puțin de un an, doi. Sper să fie o lună, două de purtat masca, de purtat în spațiile închise, mijloace de transport, la serviciu. Gândiți-vă că acum 3-4 ani, când mulți mergeam în orașe europene, ne întrebam de ce asiaticii purtau măști. A rămas un obicei pentru poluare”.