Ştiri din zonă
Apahida | Doi minori și un tânăr, prinși în flagrant de un polițist aflat în timpul liber. Ce au făcut
Publicat acum
4 anipe
Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida cercetează 3 tineri de 16, 17, respectiv 21 de ani, din comuna Apahida, prinşi în flagrant delict de către un agent de poliţie aflat în timpul liber. Unul dintre aceştia a fost reţinut pentru 24 de ore.
Ieri, cei în cauză ar fi sustras dintr-o hală aflată în comuna Apahida, mai multe unelte electrice, respectiv un motofierăstrău, o maşină de găurit, două maşini de înfiletat şi doi acumulatori.
În timp ce se deplasau cu biciclete, având asupra lor bunurile mai sus menţionate, aceştia au fost observaţi de către un poliţişt din cadrul Serviciului Resurse Umane a Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Cluj, aflat în timpul liber, care a solicitat sprijinul poliţiştilor aflaţi în serviciu şi i-a urmărit pe cei trei, până la sosirea echipajului, în zona unui pod de pe raza localităţii Apahida, unde au fost identificaţi.
La vederea poliţiştilor, tineri au încercat să se sustragă, însă au fost imobilizaţi.
Tânărul de 17 ani a fost reţinut pentru 24 de ore.
În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedesită de Codul penal.