Ştiri din zonă
ACCIDENT MORTAL în județul Cluj. Un bărbat și-a pierdut viața – FOTO/VIDEO
Publicat acum
4 anipe
Un accident mortal de circulație a avut loc astăzi pe A3, la ieșire spre municipiul Turda.
Salvatorii au găsit la locul evenimentului două autoturisme avariate, iar în unul dintre acestea erau două persoane încarcerate: o femeie de 72 de ani și un bărbat de 45 de ani, aflat în stare de inconștiență.
Pompierii au acționat cu echipamentele speciale pentru a debloca și extrage cele două victime din autoturismul contorsionat. Bărbatul nu mai prezenta semnale vitale, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, acesta nu a mai putut fi salvat.
Femeia a fost preluată de către echipajul SMURD, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs accidentul.
ACTUALIZARE: ”Un conducător auto de 45 de ani, din județul Covasna, în timp ce se deplasa pe A3 direcția Gilau spre Turda, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de deplasare, fiind surprins și accidentat de un auto condus de un bărbat de 34 de ani din județul Cluj. În urma coliziunii, bărbatul de 45 de ani a decedat, iar o femeie de 72 de ani, pasager în același auto, a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Cluj.