Ştiri din zonă
Acțiune a oamenilor legii pe DN1 şi DN1C. Ce nereguli au găsit – FOTO
Publicat acum
4 anipe
În perioada 4-5 iulie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier împreună cu lucrători din cadrul I.S.C.T.R. și R.A.R. au acționat pe DN1 şi DN1 C, pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane.
În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale la legi specifice respectiv, Ordonanţa 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, HG 69/2012 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentulelor europene sau Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, fiind reţinute şi 9 certificate de înmatriculare.
Totodată, poliţiştii au imobilizat 4 vehicule, 2 dintre acestea pentru efectuarea de transport persoane în traficul naţional şi internaţional fără a utiliza o cartelă tahografică, alte 2 vehicule fiind imobilizate deoarece conducătorii acestora au fost depistaţi în timp ce foloseau cartelele tahografice ale altor persoane.
De asemeanea, poliţiştii rutieri au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de utilizare a vehicului pe o perioada de 6 luni faţă de 3 conducători auto, întrucât aceştia efectuau transport de persoane internaţional, fără a deţine autorizaţie de transport sau copie conformă valabilă.