Naţional
Fenomen astronomic impresionant, în noaptea de miercuri spre joi
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișUn fenomen astronomic impresionant va avea loc în noaptea de 12 spre 13 august 2015. Curentul de meteori Perseidele, va avea în acest an punctul maxim de activitate între orele 21:00 (12 august) și 17:00 (13 august).
Specialiştii precizează că activitatea maximă va fi foarte uşor de observat în acest an pentru că cerul va fi liber, fără lumina satelitului natural al Pământului.
Potrivit Societăţii Astronomice Române de Meteori, în perioada 10 – 15 august, curentul de meteori Perseide este foarte activ, iar momentul de activitate maximă va fi anul acesta între 12 august, ora 21.00, şi 13 august, ora 17.00.
Curentul de meteori Perseide, unul dintre cele mai strălucitoare fenomene de acest tip, are loc în fiecare an între 17 iulie şi 24 august.
Denumite după constelaţia din care par că vin, Perseus, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an, arată Mediafax.
Fenomenul de stea căzătoare este cunoscut de toată lumea. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă mai mică de un milimetru diametru ,ce arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracţiune de secundă cei interesaţi pot vedea acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Această particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numeşte „meteoroid”, iar piatra care cade pe Pământ se numeşte „meteorit”.
Aceste fenomene astronomice pot fi urmărite cel mai bine din locurile cu aer curat, lipsit de orice sursă de lumină. Din acest motiv, din marile oraşe nu se pot vedea mulţi meteori. Specialiştii precizează că cel mai bun loc pentru observaţii este la ţară sau la munte, însă şi la marginea oraşului se poate observa. Cei care aleg să meargă într-un loc cu cer curat pot vedea, în general, între 60 şi 100 de meteori pe oră. Cei ce observă din oraşe vor vedea în general 10-20 de meteori pe oră. Mai mult, cei care vor să vadă ploaia de meteori nu au nevoie de un instrument astronomic, ci doar să se uite pe cer.