Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Polițiștii din Gherla au reținut 12 permise și două certificate, în weekend

Publicat acum

pe

În periada 9-11 octombrie, poliţiştii municipiului Gherla, împreună cu cei ai Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au desfăşurat activităţi în vederea menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea accidentelor de circulaţie, dar şi pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19 şi responsabilizarea cetăţenilor cu privire la importanţa purtării măştii de protecţie.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii au legitimat peste 130 de persoane şi au verificat aproximatv 70 de autovehicule, fiind verificate, de asemenea, 54 de unităţi economice.

Urmare a neregulilor constatate, s-a impus aplicarea unui număr de 39 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor  de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, a normelor pirvind circulaţia pe drumurile publice dar şi pentru nerespectarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată, poliţiştii au reţinut 12 permise de conducere şi 2 certificate de înmatriculare.

În cadrul acţiunilor desfăşurate, ieri, 11 octombrie, în jurul orei 15.40, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au depistat un tânăr de 20 de ani, din comuna Cătina, în timp ce conducea un autoturism pe DJ161F, prin localitatea Cătina, deşi nu deţinea permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER