Ştiri din zonă
Acțiune în trenuri și stații CFR. S-au aplicat peste 60 de sancțiuni – FOTO
Publicat acum
4 anipe
Ieri, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj au desfășurat activități în trenuri de călători și stațiile C.F.R., în scopul prevenirii și combaterii efectelor pandemiei Covid-19.
Au fost verificate peste 80 de trenuri de călători și 59 de stații, fiind legitimate 245 de persoane.
Totodată, în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, 56 dintre acestea conform Legii 55/2020.
La acțiunea derulată au participat reprezentanți C.F.R., jandarmi și polițiști locali.
Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.
Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19.