Naţional
Meteorologii au anunțat când vin ninsorile
Publicat acum
4 anipe
Până acum, vremea a fost mai caldă decât în mod normal, dar urmează o răcire accentuată, cu ploi și ninsori, anunță meteorologii.
”Pe măsură ce ne apropiem de finalul ultimei luni din această toamnă, putem spune că vremea își urmează parcursul normal. Sâmbătă și duminică vom observa o schimbare semnificativă, pentru că vremea se va răci mai ales în partea de vest, centru și nord a țării, unde vorbim de temperaturi maxime care nu vor mai depăși 9 grade Celsius, cu precipitații mai ales spre seară și parcursul nopții, chiar predominant sub formă de lapoviță și ninsoare și în zonele mai joase din partea de nord și centru a țării, iar la munte vor predomina ninsorile. Este posibil și în partea de vest, centru și nord a țării să discutăm de precipitații mixte sau chiar ninsori, pe seară și în cursul nopții”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM.