Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Petrecăreți amendați, la Figa. Polițiștii i-au găsit într-o cabană

Publicat acum

pe

În după-masa zilei de ieri, 28 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Beclean au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 7000 de lei, pentru organizarea unui eveniment privat la Figa.

Polițiștii care se aflau în acțiuni specifice de verificare privind respectarea măsurilor de prevenire și combatere a răspândirii infecției cu Sars-Cov-2 au identificat ieri, 28 noiembrie, la o cabană, un eveniment privat la care participau 12 persoane. Tinerii, cu vârste cuprinse între 19-35 de ani, din Lechința și Bistrița au fost sancționați contravențional de polițiști, cuantumul acestora fiind de 7000 de lei.

”Acțiunile polițiștilor pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul Coronavirus continuă și în perioada următoare. Reamintim faptul că este interzisă  desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri in spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

În toate localitățile este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, cu unele excepții expres menționate de actul normativ; Pentru verificarea motivului deplasărilor, persoanele sunt obligate să prezinte, la cerere, legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Respectați regulile de bază! Purtați corect masca de protecție, respectați cu strictețe igiena mâinilor și păstrați distanța de minim 1,5 m față de celelalte persoane”, transmite IPJ B-N.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER