Ştiri din zonă
ACCIDENT la ieșire din Apahida. Un bărbat a rămas încarcerat – FOTO
Publicat acum
4 anipe
Un accident de circulație a avut loc în această dimineață, în jurul orei 09:10, la ieșire din localitatea Apahida spre Corpadea.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit două autospeciale din cadrul ISU Cluj, un echipaj SMURD, o ambulanță, dar și polițiștii.
Salvatorii au găsit la locul accidentului un bărbat încarcerat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, în stare de conștiență și cooperant. Aceștia au acționat pentru deblocarea ușii și pentru a extrage pasagerul astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Un al doilea bărbat, de aproximativ 60 de ani, a fost consultat și transportat la spital cu ambulanța.
ACTUALIZARE: ”Un autoturism condus de un bărbat de 76 de ani, din comuna Apahida, care se deplasa pe DN 16, din direcția Mociu spre Apahida a ieșit de pe partea carosabilă. În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto și a unui bărbat de 52 de ani, pasager în autovehicul. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a informat IPJ Cluj.