Ştiri din zonă
S-a izbit de parapeți și un copac, iar apoi s-a răsturnat cu mașina în albia Someșului – FOTO
Publicat acum
4 anipe
Un accident rutier s-a petrecut azi, în jurul orei 13:30, pe Drumul Național 17D, între localitățile bistrițene Sângeorz-Băi și Ilva Mică.
A fost implicat un singur autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Ilva Mică. Autoturismul a intrat în coliziune cu niște parapeți din beton și un copac, după care s-a răsturnat în albia râului Someș. La fața locului au intervenit echipajele de prim-ajutor SMURD de la Garda de Intervenție Sângeorz Băi și Secția de Pompieri Năsăud, precum și polițiștii.
În urma accidentului, conducătorul auto și o pasageră în vârstă de 39 de ani au fost răniți și transportați la spital. ”Victimele prezentau multiple leziuni și traumatisme (craniene, faciale și toraco-abdominale)”, a precizat ISU B-N.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. S-a întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru vătămare corporală din culpă.