Conectează-te cu noi

Naţional

HORA cere redeschiderea urgentă a restaurantelor la interior

Publicat acum

pe

Organizația Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) solicită Guvernului României redeschiderea imediată a restaurantelor la interior, cu implementarea măsurilor de siguranţă sanitară, şi scoaterea acestora de sub regula de 3 la mie.

”Având în vedere pierderile înregistrate de acest sector şi riscul de faliment ce ameninţă mai bine de jumătate dintre operatorii din domeniu, solicităm în regim de urgenţă următoarele măsuri:

1. Redeschiderea urgentă a restaurantelor la interior, cu implementarea măsurilor de siguranţă sanitară.

2. Scoaterea restaurantelor de sub incidenţa procentului de 3/1000 de pe lista activităţilor cu risc de răspândire a COVID-19 şi, astfel, permiterea funcţionării fără sincope, cu un set de măsuri agreate în prealabil cu reprezentanţii industriei şi respectate de toţi operatorii”, se precizează în document.

Totodată, reprezentanții industriei ospitalității din România argumentează că redeschiderea teraselor, la 1 iunie 2020, nu a crescut numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus, astfel că redeschiderea completă a restaurantelor se poate face în siguranţă în unităţile în care se respectă reglementările sanitare.

De asemenea, HORA subliniază pierderile pe care industria ospitalității din România le-a suferit în timpul pandemiei și solicită Guvernului o întrevedere pentru a discuta aceste aspecte.

”Urmare a crizei datorată pandemiei şi a măsurilor restrictive instaurate de autorităţi, industria noastră este în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus astăzi la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% pe primele şase luni de zile din anul 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi a determinat suspendarea activităţii în cazul a peste 40% dintre operatori”, potrivit textului scrisorii publicate de HORA.

Scrisoarea este adresată prim-ministrului Florin Cîţu, ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER