Conectează-te cu noi

Naţional

Populația generală ar putea fi vaccinată din APRILIE. Ultimele precizări despre etapa a treia

Publicat acum

pe

Etapa a treia a campaniei de vaccinare, care cuprinde populația generală care nu lucrează în sistemul medical sau în domenii esențiale și nu este în categorii de risc, este estimată să înceapă în luna aprilie, a afirmat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19. 

În ceea ce privește etapa a treia de vaccinare, estimăm că începutul lunii aprilie este un termen realist pe care îl putem lua în calcul, însă trebuie să înțelegem practic folosim acest termen de estimare întrucât momentul de început al vaccinării pentru această categorie practic este influențat de ritmul de livrare al dozelor de vaccin și nu de capacitatea de vaccinare”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță.

Acesta a precizat că oamenii se vor putea programa să se vaccineze la centrul cel mai apropiat de locuința lor și că au și posibilitatea ca, dacă știu că în momentul rapelului vor fi în altă localitate, să se programeze în acea localitate pentru a doua doză.

”Trebuie să luăm în calcul că, atunci când recomandăm vaccinarea unei persoane, trebuie ca acea persoană să fie eligibilă pentru vaccinare. Adică, în primul rând, să nu aibă contraindicaţii medicale; în al doilea rând, să-şi dorească să facă această vaccinare; şi, de asemenea, este important ca persoana respectivă să nu fie în cursul unei infecţii aflate în derulare sau să nu fie în prima lună de la momentul unei infecţii cu SARS-CoV-2”, a mai spus Gheorghiță.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER