Conectează-te cu noi

Naţional

Vine gerul! Temperaturile vor scădea în aproape toată țara, până la minus 20 de grade Celsius

Publicat acum

pe

Este informare de ninsori și vânt alert pentru jumătate de țară. Va ninge și se va depune strat consistent de zăpadă, iar apoi vremea se va răci deosebit de mult în următoarele zile, în weekend temperaturile scăzând până la minus 20 de grade Celsius în țară. 

Meteorologii au emis, joi dimineaţa, avertizări Cod galben de viscol, valabile în zonele montane din şase judeţe situate în Transilvania, Moldova şi Muntenia. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 10:00, în zona de munte a judeţului Cluj, la o altitudine de peste 1.800 de metri, va ninge şi vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 60-70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

În următoarele patru zile, gerul va cuprinde aproape întreaga țară. Nu va mai ninge, dar temperaturile vor scădea noaptea până la minus 20 de grade Celsius.

Ziua, temperaturile vor fi preponderent negative în cea mai mare parte a țării. Va fi ger până miercurea viitoare, iar apoi temperaturile vor începe să crească ușor.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER