Ştiri din zonă
Bărbat din Reteag, rupt de beat la volan. Ce alcoolemie avea

Publicat acum
5 anipe

Ieri, polițiștii au desfășurat activități de supraveghere și control a traficului rutier pe Drumul Județean 172K, în localitatea Reteag.
Astfel, a fost depistat un bărbat de 45 ani, din Reteag, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1.14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Orăşenesc Beclean în vederea prelevării a două probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
S-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș urmând să efectueze cercetări în vederea documentării faptei.
foto: imagine reprezentativă
Citește și:
Început de an școlar la Dej, marcat de PROTEST. Adio, festivitate de deschidere, flori în careu și discursuri
Diseară vom avea parte de o ECLIPSĂ totală de Lună. Când va fi maximul și de unde poate fi urmărită cel mai bine
Doi artiști din Dej, Seso și Alexandra Hatos, au lansat melodia ”Depinde de tine” – VIDEO