Ştiri din zonă
Petrecere cu 200 de oameni, oprită la Cluj. S-a întocmit dosar penal și s-au dat amenzi uriașe

Publicat acum
4 anipe

Azi-noapte, în jurul orei 00.10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta unui complex de pe raza municipiului se desfășoară o petrecere privată la care participă un număr mare de persoane.
La fața locului s-au deplasat polițiștii municipiului Cluj-Napoca, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, precum și polițiști locali din cadrul Poliției Locale Cluj-Napoca.
În incinta complexului, polițiștii au identificat un număr de aproximativ 200 de persoane care participau la o petrecere, existând aparate de sonorizare special destinate organizării unor astfel de evenimente.
Până în acest moment au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de Covid -19, în valoare de aproximativ 100.000 de lei.
Totodată, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, fiind efectuate cercetări în vederea identificării persoanelor care au organizat evenimentul si stabilirea tuturor împrejurărilor faptei.
foto: imagine reprezentativă
Citește și:
Dejul se pregătește să rămână fără apă | Bazine amplasate în cartierele orașului, apă potabilă în școli și la spital
Cum s-au împărțit voturile, ce județe a câștigat Nicușor Dan și în ce județe s-a impus George Simion | GRAFIC
Dej | Rezultate OFICIALE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 – turul 2 | Nicușor Dan, aproape 10.000 voturi!