Conectează-te cu noi

Sport

Dejeanul Paul Papp, la primul gol pentru Craiova. A marcat spectaculos cu călcâiul – VIDEO

Publicat acum

pe

Dejeanul Paul Papp a spart gheața și a înscris primul său gol pentru Universitatea Craiova. Fundașul a marcat senzațional cu călcâiul și a deschis scorul cu Viitorul, chiar înaintea pauzei.

Paul Papp are regrete mari după meciul cu Viitorul – încheiat 1-1, deși a reușit primul gol pentru Universitatea Craiova în Liga 1. 

”Din păcate, am luat gol la o fază care nu anunța nimic. A fost un gol ușor, au avut și puțin noroc. Atât au avut. A fost o primă repriză foarte bună făcută de noi. N-am jucat prost, am dus mingea în fața porții, dar ne lipsește golul și asta ne împiedică să câștigăm. E frustrant că nu batem. Ne antrenăm 200%, ne dorim să ne batem la titlu, dar suferim în ofensivă și asta este, mergem mai departe.

Sunt fericit că am dat gol, sunt foarte trist că nu am putut să batem. Mă antrenez 100%, sunt pregătit când antrenorul are nevoie de mine. Asta am făcut toată cariera, m-am antrenat cum trebuie și pregătit atunci când îmi vine rândul. Ne facem calcule pentru următorul meci. În trei zile ne așteaptă un meci greu la Voluntari și trebuie să mergem acolo să luăm cele trei puncte. Să nu ne gândim la altceva! Când îți faci planuri, nu îți iese”, a declarat, după meci, dejeanul Paul Papp.

Ultimul gol înscris de Papp datează din martie 2017.

Reușita de aseară, cu Viitorul:

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER