Ştiri din zonă
Clujean sub influența alcoolului, oprit în comuna Iclod
Publicat acum
4 anipe
Aseară, în jurul orei 22.40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Cluj – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat un conducător auto în vârstă de 47 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa pe DN1C-E576, în comuna Iclod, aflându-se sub influența alcoolului.
Fiind testat cu aparatul etilotest, acestuia i-a reieșit o concentrație în valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.