Ştiri din zonă
ACCIDENT în Cepari. Două mașini distruse, trei tineri cu multiple traumatisme – FOTO
Publicat acum
4 anipe
Un accident de circulație a avut loc în această dimineață în localitatea bistrițeană Cepari.
Echipajele medicale au găsit la locul accidentului patru victime: o femeie în vârstă de aproximativ 30 de ani și trei bărbați cu vârste de 21, 46, respectiv 74 ani.
“Cei trei bărbați prezentau multiple leziuni și traumatisme (craniene, faciale, toracice și la nivelul membrelor), au fost preluați de echipajele medicale, au fost stabilizați și urmează sa fie transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare. Pompierii militari nasaudeni au asigurat masurile API, respectiv sablarea carosabilului in vederea reluării circulației în condiții normale”, a informat ISU B-N. Femeia – care prezenta escoriații și leziuni ușoare – a fost evaluată din punct de vedere medical și a refuzat transportul la spital.
ACTUALIZARE: ””S-a constatat faptul că în accidentul rutier au fost implicate două autoturisme care au colizionat frontal, rezultând rănirea a patru persoane. Trei dintre aceste fiind transportate la spital pentru continuarea investigațiilor medicale. Conducătorii autoturismelor, un bărbat de 21 de ani din Dumitra și o femeie de 30 de ani din Parva, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud continuă cercetările, fiind întocmit un dosar penal cu privire la fapta de vătămare corporală din culpă”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.