Social-Cultură
Batalionul 811 ”Infanterie” Dej, 26 de ani de existență – FOTO
Publicat acum
4 anipe
Astăzi, 1 martie, Batalionul 811 Infanterie ”Dej” aniversează 26 de ani de existență. Cu această ocazie, pe platoul unității a avut loc un scurt ceremonial.
Comandantul unității a citit un scurt istoric al batalionului, reamintind reperele importante din întreaga activitate, de la înființare și până în prezent, și a adresat felicitări tuturor ”Dragonilor”. În același cadru festiv a avut loc și activitatea de premiere a participanților la Crosul unității, desfășurat săptămâna trecută.
Vă reamintim, Batalionul 811 Infanterie ”Dej” a luat ființă la data de 01 martie 1995, în baza Ordinului General al ministrului apărării naţionale cu nr. OG-2 / 1995. Un an mai târziu, prin decretul prezidențial număr 352 din 4 septembrie 1996, unitatea a primit drapelul de luptă la data de 25 octombrie 1996.
Obţinând rezultate foarte bune la toate activităţile desfăşurate şi dând dovadă de un înalt profesionalism, Batalionul 811 Infanterie ”Dej” a câştigat încrederea eşaloanelor superioare, astfel încât a fost nominalizat să participe cu efective şi tehnică la peste 30 de exerciţii şi aplicaţii naţionale şi internaţionale precum și la cinci misiuni în teatrele de operații: Kosovo, Irak și Afganistan.