Conectează-te cu noi

Naţional

Școala în scenariul roșu – cum se face, ce noutăți sunt

Publicat acum

pe

Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au făcut modificări la ordinul comun ce reglementează modul în care se desfășoară cursurile în școli, după ce Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, vineri, la solicitarea ministrului Sorin Cîmpeanu, că elevii care au de susținut examene naționale pot veni la școală fizic, chiar dacă localitatea în care se află are o rată de incidență a cazurilor de COVID mai mare de 3 la mie, dar nu depășește, totuși, 6 la mie.

O noutate a ordinului comun este că aceste cursuri pentru elevii din anii terminali se vor desfășura cu prezență fizică doar a jumătate din numărul total de elevi înmatriculați. Practic, se ajunge la un scenariu hibrid.

O altă prevedere importantă este că va fi permisă organizarea în școli, cu prezență fizică, a cursurilor de recuperare a materiei pierdute (cursuri remediale) pentru absolut toate clasele.

Potrivit documentului, în cazul unei rate de incidență de până la 6 la mie, vor rămâne deschide grădinițele, iar școala se va face cu prezență fizică pentru elevii din ciclul primar și pentru elevii din clasele a VIII-a, a XII-a , a XIII-a, precum și pentru elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal. De asemenea, în aceste localități sunt permise organizarea în școli, cu prezență fizică, a cursurilor remediale pentru toate clasele.

În cazul în care localitatea intră în carantină, așa cum de pildă este cazul municipiului Timișoara și a patru comune din jur, atunci cursurile se mută online.

O altă prevedere este că masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, indiferent de vârstă, și nici în timpul tuturor orelor de educație fizică desfășurate în aer liber.

Prevederile noului ordin comun

Astfel, noul ordin comun al ministrului educației și ministrului sănătății menționează că: 

  • Scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică, cu excepția depășirii pragului de 6/1000, unde intrarea în carantină se aplică imediat.
  • În situația în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 locuitori, dar mai mică de 6/1000 de locuitori participarea la ore este cu prezență fizică în unitatea de învățământ pentru:

 toți preșcolarii și elevii din învățământul primar,

 elevii din clasele a VIII-a, a XII-a , a XIII-a și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale;

  • La nivelul localităților unde este instituită măsura carantinei zonale, nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și activitatea didactică se desfășoară exclusiv online.
  • Este permisă organizarea cu prezența fizică, în unitățile de învățământ din localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1000 de locuitori a:

– simulărilor examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali;

 – evaluărilor naționale;

–  orelor remediale pentru toate clasele.

  • masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi pentru studenţi şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi în exterior. La orele de specialitate din învățământul vocațional este obligatorie purtarea măștii de protecție, cu excepția orelor de studiu ale instrumentelor de suflat. În acest caz, este necesară asigurarea de spații individuale pentru exersare.
  • masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, indiferent de vârstă, precum și în timpul tuturor orelor de educație fizică desfășurate în spații exterioare.

ACTUALIZARE:

Ministerul Educației a transmis duminică o nouă instrucțiune către toate inspectoratele școlare și către toate școlile din țară, menită să clarifice modul de funcționare al școlilor în scenariul roșu. Potrivit acesteia, activitățile didactice se vor realiza cu prezența fizică a maximum 15 elevi pe clasă pentru clasele a VIII-a și maximum 17 elevi pe clasă în cazul claselor a XII-a și a XIII-a.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a clarificat prevederile referitoare la funcționarea claselor terminale în școlile din scenariul roșu, dar și posibilitatea prezenței fizice în toate clasele, în toate școlile, indiferent de scenariu, cu excepția carantinei.

Astfel, unitățile de învățământ au obligația asigurării accesului la educație pentru toți preșcolarii sau elevii în unitățile de învățământ preuniversitar cu respectarea tuturor normelor de protecție, conform scenariilor aplicabile fiecărei școli.

Câți elevi din clasele terminale pot participa fizic la cursuri

Potrivit noilor precizări, nu se impun restricții pentru învățământul preșcolar și învățământul primar organizat în școli care funcționează în scenariul roșu. Înjumătățirea numărului elevilor are loc doar pentru clasele terminale, adică a VIII-a, a XII-a și a XIII-a.

În cazul claselor a VIII-a, pot participa simultan la cursurile în format fizic maximum 15 elevi, în timp ce pentru clasele terminale din învățământul liceal, limita este de 17 elevi.

„Să nu mă întrebaţi care este diferenţa în aceeaşi şcoală unde nu sunt restricţii numerice cu privire la efectivele claselor a I-a, a II-a, a III-a, a IV-a, pentru că ele pot merge cu prezenţă fizică în scenariul roşu, fără niciun fel de înjumătăţire, faţă de clasa a VIII-a, în care elevii au de susţinut un examen naţional, pentru că nu am cum să răspund la această întrebare”, a afirmat ministrul Educației.

În situația în care toți elevii dintr-o clasă doresc să meargă la cursurile fizice, atunci se revine la sistemul hibrid: o săptămână de cursuri online și o săptămână de cursuri în format fizic. 

Potrivit ministrului Educației, sistemul hibrid a generat pierderi majore însă este „răul cel mai mic” pe care îl putem alege în situația actuală.

Dacă numărul de elevi permis într-o clasă este depășit însă cu un elev sau doi, fiecare instituție de învățământ trebuie să stabilească cum se va face rotația, astfel încât toți elevii care își doresc, să aibă acces la cursurile fizice.

„În situaţiile în care se înregistrează un număr mai mare de elevi care doresc să participe cu prezenţă fizică, unităţile de învăţământ, prin conducerile lor, trebuie să ştie că au obligaţia asigurării accesului la educaţie pentru toţi preşcolarii şi elevii, cu respectarea tuturor normelor de protecţie”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Prezența fizică în scopul participării la orele remediale este permisă în toate unitățile de învățământ care organizează cel puțin o grupă de învățământ remedial, pentru toți elevii care solicită acest lucru prin înscrierea în programul de ore remediale (din toate clasele și din toate școlile, indiferent de scenariul în care funcționează, cu excepția celor din localitățile carantinate). Grupele pentru orele remediale sunt formate din 10-12 elevi.

Sursă: Digi24

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER