Ştiri din zonă
Doar 9 clujeni au fost prinși pe stradă, umblând ”fără motiv întemeiat”, după ora 20
Publicat acum
4 anipe
Ieri, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și ai Grupării Mobile Ștefan Cicio Pop, reprezentați ISU, reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare Cluj și polițiști locali din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, au acționat în vederea impunerii respectării măsurilor prevăzute de Legea 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
În cadrul acțiunii, au fost verificate zone unde se pot crea aglomerări de persoane, respectiv piețe, supermarketuri, parcuri, baze sportive, centre comerciale, terase, mijloace de transport în comun, zone de agrement și săli de fitness, fiind controlat modul în care sunt respectate măsurile instituite în această perioadă.
Au fost legitimate aproximativ 250 de persoane și verificate peste 100 de autoturisme și mijloace de transport persoane.
Totodată, având în vedere noile reglementări în vigoare, în cadrul acțiunii au fost controlați operatori economici, verificându-se respectarea legislației impuse privind programul de funcționare. În acest context, au fost verificate 39 de locații, fără a fi constate nereguli.
Acțiunea a continuat și după ora 20.00, forțele implicate verificând respectarea legislației în vigoare cu privire interdicția de a circula pe drumurile publice după ora 20.00, conform reglementărilor instituite începând de ieri, 28 martie.
Au fost legitimate 75 de persoane și oprite pentru control 54 de autoturisme, fiind depistate 9 persoane care se deplasau de drumul public fără motiv întemeiat, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii 55/2020.