Ştiri din zonă
ACCIDENT pe centura Vâlcele-Apahida. O victimă, extrasă de pompieri din autoturism – FOTO/VIDEO
Publicat acum
4 anipe
Două autospeciale din cadrul ISU Cluj și un echipaj SMURD au intervenit azi, în jurul orei 11:30, ca urmare a unui accident rutier produs pe centura de ocolire Vâlcele-Apahida.
Salvatorii au găsit două autocamioane și un autoturism avariate. În cel din urmă se afla o femeie de aproximativ 40 de ani, care avea nevoie de îngrijiri medicale și care a necesitat extragerea cu echipamente speciale, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite.
”La primele evaluări aceasta prezenta traumatisme la nivelul unui membru superior, era în stare conștiență și era cooperantă. De asemenea, un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost consultat de către salvatori la locul accidentului, fără a fi transportat la spital”, a transmis ISU Cluj.
ACTUALIZARE: ”Conducătorul unui ansamblu de vehicule, un bărbat de 61 de ani, care se deplasa pe Varianta Ocolitoare Cluj-Est, din direcția Jucu spre Vâlcele, a intrat în coliziune față-spate cu un autorismul care îl preceda, condus de un bărbat de 49 de ani. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat de 41 de ani.
În urma evenimentului, o femeie de 44 de ani, pasageră în autoturism, a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate”, a precizat și IPJ Cluj.