Social-Cultură
A fost instalat noul stareț al Mănăstirii Nicula – VIDEO
Publicat acum
3 zilepe
Ieri, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Nicula, ocazie cu care l-a instalat stareț pe Arhim. Iustin Miron, fondatorul Mănăstirii Oașa din jud. Alba.
La slujbă și ceremonia de instalare au participat acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, oficialități județene și locale, precum și numeroși credincioși.
Arhim. Iustin Miron, originar din Găbud, județul Alba, este de formare inginer, având specializarea în Electronică și Telecomunicații, în cadrul Facultății de Politehnică din Timișoara. În perioada studenției a fost președintele ASCOR Timișoara.
Ulterior, s-a înscris la Facultatea de Teologie pe care a început-o la Timișoara și a finalizat-o la Alba Iulia.
În anul 1994, acesta a pus bazele comunității de la Mănăstirea Oașa, județul Alba, înconjurat de un grup de absolvenți din Centrul Universitar Timișoara. A îndeplinit funcția de stareț al Mănăstirii Oașa până în anul 2017, când, la cerere, s-a retras din activitatea administrativă.
Numirea sa ca stareț al Mănăstirii Nicula a avut loc pe 10 decembrie 2024, după ce arhimandritul Nicolae Moldovan, fostul stareț, a decedat la sfârșitul lunii octombrie.
foto: Mitropolia Clujului/ Darius Echim, video: Trinitas TV