Ştiri din zonă
ACCIDENT cu trei victime la Negrilești!

Publicat acum
6 anipe
de
Dorin Cociș
Un accident de circulație, soldat cu trei victime, s-a produs marți seara, în jurul orei 23:30, pe raza localității bistrițene Negrilești.
Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism, un tânăr în vârstă de 18 ani, din Negrilești, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DJ170, pe raza localității Negrilești, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă, a intrat într-un șanț, fiind ulterior proiectat într-un stâlp de electricitate.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit de urgență două echipaje de prim-ajutor de la Beclean, dar și polițiștii.
Trei persoane au fost rănite în urma impactului, însă doar una a fost transportată la spital – un tânăr în vârstă de 17 ani, pasager în autoturism, care a suferit un traumatism cranio-cerebral. Celelalte două victime au refuzat transportul.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidnetul rutier.
Citește și:
Dejul se pregătește să rămână fără apă | Bazine amplasate în cartierele orașului, apă potabilă în școli și la spital
Cum s-au împărțit voturile, ce județe a câștigat Nicușor Dan și în ce județe s-a impus George Simion | GRAFIC
Dej | Rezultate OFICIALE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 – turul 2 | Nicușor Dan, aproape 10.000 voturi!